Acum iubirea noastra este destul de profunda, incat nu mai avem nevoie de gesturi explicite. Imi zambesti in trecere, atingandu-mi umarul. Ma plimb cu tine, impartasind ultimele raze de lumina, falfaitul de aripi al porumbeilor, aroma teiului inflorit. Pasiunea si banalul curg de la unul la celalalt, transmitand in mod egal, IUBIRE…
Azi e o zi deosebita, o zi speciala… Si de aceea o sa va spun o scurta poveste. De dragoste. O poveste reala. Candva, demult, intr-o localitate de provincie din nordul tarii, a fost o data, o fata, o prea frumoasa fata. Inalta, cu ochii mari, supla si gratioasa, de o eleganta rara, deosebita prin felul ei de a se purta, atat prin vestimentatie cat mai ales prin felul sau de a fi. Era pasionata de literatura si arta, se implica activ in viata sociala, si mergea ori de cate ori avea ocazia in excursii in tara sau inafara ei, caci ii placea sa isi largeasca orizonturile de cunoastere si sa vada lumea. El, un tanar chipes, frumos si foarte inteligent, cu un umor aparte. O stia de la emisiunile si intrunirile pe teme de tineret ce se organizau la acea vreme. O mai zarea intamplator, dar nu isi vorbeau. Totul, pana cand, intr-un final de mai, s-au intalnit intr-un magazin: ea isi cauta rochie de mireasa, el…. sa zicem doar ca el se “intampla” sa fie in zona. A insotit-o la cumparaturi. Sarmul si umorul sau, au cucerit frumoasa fata de care va spuneam la inceputul povestii. S-au intalnit la cumparaturi, s-au vazut si s-au placut; s-au placut in acel fel, pe care nu il poti descrie usor in cuvinte, si care a facut ca astazi sa le spun povestea lor, o poveste de iubire ce dureaza de 40 de ani de atunci si pana in zilele noastre.
Acesti doi tineri sunt parintii mei. Si azi, ei implinesc 40 de ani de casnicie. Azi este aniversarea lor. Si ma simt fericita ca pot vorbi despre asta. Vreau sa ii felicit si sa le multumesc pentru ceea ce am invatat de la ei. Mi-au oferit un exemplu sanatos de viata si de cuplu si chiar daca prima mea alegere in acest sens nu a fost inspirata, eu cred in continuare in modelul de viata oferit de parintii mei. De la ei am invatat ce inseamna iubirea in casnicie. Si nu e doar lapte si miere, cum se promoveaza in filme! Iubirea autentica dintre soti, asa cum am vazut in casnicia parintilor mei, inseamna asumare, resposabilitate, curaj, devotament si dedicare, purtarea grijii unul fata de altul, prezenta neconditionata a unuia langa celalalt, insemna respect, incredere absoluta, comunicare totala. Mai inseamna echipa si sarcini impartite, sustinere reciproca, rasete si glume, intalniri in familie, si timp petrecut impreuna.
Azi, dupa 40 de ani de la prima intalnire din tinerete, parintii mei sunt in continuare impreuna: au fost la bine, sunt (si au fost dintotdeauna) si la greu, impreuna. Greutatile si necazurile i-au facut sa devina mai uniti si mai puternici in cuplul frumos pe care il formeaza si boala nu ii invinge, ci dimpotriva, intareste iubirea lor, ce a crescut atat de trainic in toti acesti ani.
Iubitii mei parinti, sunt fericita ca pot sa scriu despre aniversarea celor 4 decenii de cand v-ati unit destinele si va multumesc pentru tot ce am invatat de la voi. Imi doresc sa va tina Dumnezeu sanatosi mai departe, si sa va bucurati de realizarile nemateriale pe care le-ati implinit unul alaturi de celalalt.