A fost odata …(dar nu foarte) demult, a fost odata…. o fetita. Era unicul copil al unor parinti ce s-au simtit cei mai iubiti de Dumnezeu, cand, intr-un miez geros de noiembrie, li se nastea odorul… Ochioasa, zglobie, cu parul inelat, fetita era lumina ochilor celor doi parinti si nu numai. Plina de viata si de candoare, cucerea prin dezinvoltura si voiosia ei, pe oricine intra in vorba cu ea. Era suficient sa o provoci cu un cuvant si fetita, iti dadea cu indrazneala cele mai delicioase replici, sigura de ea si de adevarurile supreme ce (abia) le descoperea. Dar timpurile erau grele, la fabrica parintilor sai se lucra in ture lungi de 12 ore si, cand acestea se suprapuneau, era prea mult pentru ea sa ramana singura in casa atata timp. Noroc cu matusa si unchiul care locuiau in apropiere, impreuna cu cei 3 baieti ai lor. Cand situatia o impunea si era musai, parintii o mai lasau acolo. Ca asa era atunci. O stim cu totii.
Fetita se intelegea perfect cu toti, mai putin cu verisorul cel mijlociu, care, pana sa se nasca ea, fusese crescut de mama ei; acesta o sicana si o necajea mereu, insa, intotdeauna, ea era protejata. De fratele cel mai mare dintre toti, si cu vreo 12 ani fata de ea. Prietenoasa cum era, deja isi facuse partenera de joaca, pe Iuliana, fetita vecinilor verisorilor sai. Jocul lor preferat era sa imbrace fustele tricotate in clos ale mamei, cand aceasta era plecata la serviciu. Carliontatei chiar ii placea sa vina in vizita la unchii sai, caci aici isi intalnise o mare parte din colegii de la gradinita pe care o frecventa, prin urmare, jocurile erau si mai minunate. Cand verisorul mijlociu o necajea, si cel mare nu era in preajma, pentru a se linisti, ea se ascundea intr-un loc ferit si acolo mirosea esarfa mamei; asta o calma si o facea sa se simta in siguranta. Iarna se intuneca devreme si cand timpul nu era prielnic, se uitau cu totii la diafilme… La inceput toti 4, dar mai apoi, 2 dintre frati erau goniti (ca faceau galagie), si ea ramanea sa fie cea mai importanta si mai speciala… In secret, sa nu stie nimeni. Era “in siguranta”, doar cu verisorul sau cel protector, ai carui ochi verzi avea sa ii revada in ochii altui barbat, dupa aceea. A carui caldura trupeasca avea, de asemenea, sa o urmareasca in alte atingeri… In vara ce a urmat acelui an, el a facut petrecere mare. De majorat. Ea il privea… complice, caci deja impartaseau niste …secrete. Era atat de frumos!…. Numai ca visul i-a fost spulberat tocmai de o alta, protapita la acel party… Una care avea sa ii ia si numele si prenumele si … verisorul. Si atunci s-a incheiat totul. Totul, si gradinita. Incepea scoala si noua ei… viata.
Timpul a trecut…. Acum fiecare e la casa lui, are familie… copii…Personajul nostru crescut, a plecat departe de acele locuri si amintiri, s-a maritat subit, dupa 4 ani a nascut o fetita (intamplator, chiar in aceeasi data cu „acel” majorat), apoi a divortat, si nu s-a mai intors pe meleagurile natale.
Am intalnit-o de curand.
Am povestit mult… dureros de mult! Si, cu toate ca o stiu de-o viata, abia acum am cunoscut-o cu adevarat. Si am inteles-o, si am iubit-o. Ca niciodata de tare! Desi nu mai era chipul pe care il stiam, cand radea din tot sufletul, sau imi povestea de ceva drag inimii ei, atunci o recunosteam, atunci era EA, cea tonica si molipsitoare, cea plina de emotie si de caldura, cea ca o foc viu. Chiar daca nu a spus-o public, zambetul din ochii sai mi-a confirmat ca azi iubeste iar, dar iubeste calm, matur, si definitiv.
De ce am tinut sa spun aceasta poveste?
Am facut-o pentru tine. Daca o vei intalni candva, sa nu o minti, sa nu o inseli, sa nu o tradezi, sa nu te folosesti de ea in nici un fel! Increderea in oameni i-a fost strivita cand avea doar 5-6 anisori, cand persoana care ii oferea siguranta in lipsa parintilor, s-a folosit de inocenta ei si apoi a facut-o sa devina “complice” la propria nefericire ce avea s-o urmareasca toata viata. Respecta-i limitele personale si emotionale, pe care acel individ, deplin constient, i le-a mutilat. Si nu doar fizic. Se prea poate uneori sa mai alunece intr-o tristete si o tacere profunda, izolandu-se de toata lumea. Sa stii ca atunci nu are nimic cu tine. Tot ce are nevoie atunci este doar sa o tii in brate. Tare! Sa simta ca esti acolo, pentru ea, ca nu e singura. Desi iti poate parea antisociala, nici nu stii tu cata nevoie are de fapt, in acele momente, de caldura ta, de prietenia ta, de siguranta unor persoane de incredere alaturi. Ani la rand a dus cu sine, o lupta crancena cu demonii care au tinut-o prizoniera fricii, a rusinii, a tacerii, a vinovatiei, a tensiunii emotionale tinute in frau. Daca se va indragosti de tine si nu ii poti raspunde sentimentelor, fii direct, onest, si spune-i-o. Te va respecta, caci prefera adevarul inainte de orice, cat ar fi el de dur! Iar daca este reciproc, atunci sa ai putina rabdare. Desi entuziasmata la inceput, cu cat va veti apropia, e posibil sa devina rece, distanta si chiar sa incerce sa fuga. De fapt, ii este teama sa nu mai treaca o data prin suferinta din copilarie. In intimitate, nu ii pretinde absurditati si nici chestiuni ce duc in perversiuni. Ii vei aminti cum a mai trecut o data prin asta, demult, cand “se uita la diafilm”. In schimb, vorbeste des cu ea, fa-o sa rada mult, faceti lucruri marunte impreuna, de casa, de orice, joaca-te in parul ei, dansati impreuna, fa-i masaj, gateste-i ceva…Desi este puternica si razbatatoare, adora sa te asculte, sa invete de la tine, sa te admire, si asta o vei observa fara sa iti spun… O data ce i-ai castigat increderea, ramai cel mai sincer cu ea, nu-i spune vorbe fara acoperire, nu-i promite ce nu poti implini. Comunica mult si ea te va face fericit. Cum n-ai mai fost vreodata! Si atentie ca, o data ce-ti intra la suflet, acolo ramane! Pentru Totdeauna!
Pentru cine am mai spus totusi aceasta poveste?
Pentru ea. Pentru fetita care a fost candva… femeia de azi. La ceas aniversar, admite ca i-au trebuit aproape 32 de ani sa recunoasca ce efecte teribile au avut pentru viata ei, un abuz. Unul singur, petrecut in copilaria timpurie a fost suficient pentru a face loc apoi altuia, si altuia, si altuia… Astfel incat, s-a trezit la maturitate ca o handicapata (a se citi “moarta”) emotional, traind in bucla, aceleasi experiente, intalnind acelasi profil de persoane, ducand o viata sufocanta, in dorinta inconstienta de a fi acceptata si iubita, facand altora pe plac in detrimentul propriilor nevoi, mereu amanate, mereu sugrumate. Se cauta intruna pentru ca auzea in sinea sa cum, fetita zglobie si dezinvolta care era odinioara, foarte foarte demult, striga sa traiasca. Si merita! Cand un abuz de ordin fizic i s-a intamplat din partea unei rude foarte apropiate, copil fiind, nu a stiut la acel moment. A luat totul ca pe o joaca. Apoi, ceva din mintea sa inocenta stia ca ceva nu e in regula, dar cumva era prea tarziu, caci acceptase deja. Apoi a venit rusinea, apoi frica, apoi dezamagirea, apoi a inceput scoala si s-a fortat sa uite totul, pentru ca altfel nu mai putea suporta. Si a reusit; caci vigurozitatea mintii de la acea varsta frageda a ajutat-o. Cu un pret mare, e adevarat, dar la momentul in care se afla, nu il cunostea. Abia spre maturitate, si-a dat seama cum a ros in ea precum un vierme, distrugandu-i increderea in sine, autenticitatea si chiar dorinta de a trai. A macinat-o permanent sentimentul de culpa, de furie si de rusine, a devenit obedienta, s-a refugiat in carți. Si s-a apucat sa studieze psihologia cu toate ramurile ei. Intre timp, cei din jurul sau, cei care o iubeau, nu ii intelegeau starile emotionale pe care ea le traia ca intr-un rollercoaster, nu intelegeau lipsa ei de rezistanta la stres, nu inteleau explozia de furie, sau tristetea ucigatoare care o cuprindea; au acuzat-o de imaturitate si instabilitate, uneori chiar de agresivitate, au judecat-o, si nu pricepeau de ce se automutila mereu; nu intelegeau nevoia ei continua de spatiu, de a se izola de toti si toate. Altii, tot din jurul ei, au intalnit in ea, terenul ideal pentru a-si satisface nevoia lor interna de control total si dominare, nevoia de autoritate, de supunere. Astfel, pentru ca, in copilarie a pus sub pres o serie de intamplari care i-au distrus inocenta si i-au frant aripile, a ajuns sa faca numai ce nu ii place, traind o permanenta furie si frica. A intrat in relații sentimentale dubioase sau mai putin acceptabile, s-a casatorit cu un alt abuzator (emotional de data asta), a acceptat joburi in care a ajuns hartuita a adunat in jurul ei “prieteni” care i-au invadat spatiul personal… Se simtea ciuruita si la drept vorbind, asa si ea: nu avea limite personale, fiecare venea si pleca din viata ei, cu ce voia, luand si facand ce voia…
Putini inteleg povestea si …personajul care isi spune istoria nespusa. Cand esti ca ea, poti sa o duci asa mult si bine… chiar pentru totdeauna, daca nu esti suficient de puternic sa lupti si sa dai dai glas copilului din tine care urla sa traiasca. Se intampla astfel, prin diverse imprejurari de viata, sa rupi acest ciclu al suferintei si sa ii pui capat. O faci pentru tine si pentru cei pe care ii iubesti, chiar daca tu crezi despre tine ca nu esti capabil de iubire. Si cand iei aceasta decizie, toate in jur, i se alinieaza. Nu e nevoie sa te intorci in trecut. Nu e nevoie sa iti cauti dreptatea. Ce a fost, a fost… e suficient ca ai inteles de ce ai fost pana azi asa, de ce ai facut alegerile pe care le-ai facut, de ce ai intalnit oamenii pe care i-ai întalnit, de ce unii au ramas si altii nu…
Alegi sa ramai o luptatoare, alegi sa fii autentica si astfel, incepi sa SIMTI ca traiesti. Tu esti TU si nimeni nu are dreptul sa iti invadeze granitele personale, nici sa iti spuna ce (e cel mai bine) sa faci sau sa alegi. Si daca ai aceste limite, nu inseamna ca ești un om rau. Inseamna ca ai inteles ce este iubirea sanatoasa de sine, ai inteles ce este respectul de sine, increderea. Si, poate cel mai important, daca le-ai inteles, inseamna ca esti in stare sa le si oferi la randul tau, in mod sanatos. Ai parcurs un drum greu, dar plin de invataminte. Daca ai ajuns pana aici, ai castigat, si mai ales…
MERITI tot ce e mai bun!