Să nu mă cerți că-Ți aștern aici inima mea. Îți scriu pentru că am înțeles și pentru că acum sunt fericită. Da, e o altfel de fericire și da, e o altfel de iubire… Am înțeles asta și de aceea aceste rânduri pentru Tine.
Vreau să-Ți mulțumesc pentru că astăzi exist și mă bucur de tot ce mă înconjoară datorită Ție, datorită Iubirii Tale. Vreau să-Ți mulțumesc că ai fost lângă mine și nu m-ai părăsit când eu însămi abandonam vieții. Ai fost cu mine când mă târam de durere, când trupul îmi sângera de rana din inimă. Ai fost cu mine când uitasem că exiști. Ai fost cu mine întotdeauna: tăcut, nevăzut, discret, sigur și mereu present.
Iubirea Ta este cea datorită căreia astăzi pot scrie aceste rânduri. Nu aș mai fi fost dacă Tu nu erai. Oricât de departe am alergat de la Tine, oricât de rece am devenit, Tu mi-ai rămas aproape, Tu mi-ai ținut aprinsă scânteia de viață și de speranță. Tu m-ai învățat ce e Iubirea, Tu m-ai învățat cum să-ți porți frumos suferința, cum să întâmpini furtuna, cum să iubești ploaia, cum să întorci celălalt obraz. De la Tine am înțeles ca frica și singurătatea sunt doar niște minciuni și că nimic nu e imposibil celui care crede. Că totul ține de … iubire.
Te-am abandonat și am fugit ca un copil rebel. Dar m-ai întors prin blândețea și căldura Ta. De fiecare dată când amarul îmi sfâșia ființa, Te simțeam lîngă mine, prin îmbrățisările ce le primeam, prin alinările celor pe care Îi trimiteai să-mi vindece durerea.
Îți mulțumesc pentru această clipă în care sunt doar eu cu Tine, în care m-am ascuns lumii ca să-ți pot cânta puținea iubire ce ți-o port. Știu că mă iubești chiar dacă nu mi-o spui niciodată… Iubirea Ta nu este mărturisire ci faptă. Cine altcineva dacă nu Tu era Acela care îmi aducea mereu răspunsurile pe care le căutam? Cine îmi ferea pașii dinaintea atâtor prăpăstii spre care mă îndreptam?...
TE IUBESC!
Te iubesc pentru că nu îmi dai de ales afarăde iubire și orice aș face, mereu mă întorci la Tine. Frumos, întelept, sigur. Azi te iubesc așa cum pot dar, te rog, ajută-mă să te iubesc așa cum Tu o faci. Indiferent cât va dura! Strânge-mă tare în sânurile Tale și alină-mi dorul ce crește în mine, alină-l așa cum numai Tu poți. Eu nu Te știu, eu nu Te văd, dar la marea întâlnire cu Tine te voi recunoaște. Nu-mi vor trebui nici ochi și nici urechi, căci sufletul îndeajuns va fi ca să alerge la Tine. Te voi recunoaște așa cum Te recunosc în adierea vântului, în ciripitul păsărilor, în frumusețea florilor de primăvară, în albul imaculat al zăpezii, în liniștea munților și șovăitul frunzelor.
