Încep articolul de azi, cu 2 rugăminți:
- Cititi vă rog, cu multă băgare de seamă, fragmentul de mai jos.
- Apoi, vă rog insistent, citiți cu răbdare până la final, întreaga postare.
Un tânăr diavol:- Cum ai trimis în iad atâtea suflete?
Bătrânul diavol:- Prin frică!
Cel tânăr:- Bravo! De ce le era frică? Război? Foamete?
Bătrânul:- Nu...De o boală!
Cel tânăr:- Nu s-au îmbolnăvit? Nu erau pe moarte? Nu a existat niciun leac?
Bătrânul:-... s-au îmbolnăvit. Au murit. Exista un leac...
Cel tânăr:- Nu înțeleg...
Bătrânul:- Au crezut din greșeală că singurul lucru pe care trebuie să-l păstreze cu tot prețul este VIAȚA!!! Nu s-au îmbrățișat....Nu s-au salutat...S-au îndepărtat unul de celălalt! Au renunțat la toate contactele umane...La tot ce este uman! Au rămas fără bani. Și-au pierdut locul de muncă. Dar au inceput să se teamă pentru viața lor chiar dacă nu mai aveau nici măcar pâine. Au crezut tot ce-au auzit, au citit ziare și au crezut orbește tot ce au citit. Au renunțat la libertate. Nu au mai plecat de acasă. Nu au mers nicăieri. Nu și-au vizitat rude și prieteni.
Lumea s-a transformat într-un mare lagăr de concentrare, cu prizonieri voluntari. Au acceptat totul!!! Doar pentru a supraviețui unei alte zile mizerabile... Nu au trăit, au murit în fiecare zi! A fost ușor să le iau sufletele mizerabile...
Ei bine, potrivit pentru timpurile pe care le parcurgem? Mie mi s-a parut foarte aproape de realitate, asa incat am plecat in cautarea cartii din care face parte fragmentul. Ea se numeste „Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar”, al carui autor este savantul anglican Clive Staples Lewis. Ceea ce mi s-a parut interesant este faptul ca aceasta carte a fost tiparita initial in 1941 (!!!) sub forma unor publicatii, apoi in volum in anul 1959. Sa fi fost oare un moment profetic ceea ce a scris acum mai bine de 80 de ani in urma? Bun, sa admit ca e o intamplare (desi nu cred eu in coincidente), dar inca ceva mi s-a parut interesant: autorul, a fost un ateu convins pana la varsta maturitatii, iar acum ne prezinta intr-o maniera inteligenta si cu specificul umor englezesc, principiile sanatoase ale unui trai in vie credinta si manifestare a iubirii lui Dumnezeu, prin acest ghid care, de fapt, decodeaza siretlicurile prin care oamenii sunt inselati de diavol. (de altfel, prin operele sale multe personalitati s-au convertit la crestinism); scuz faptul ca formatia autorului este facuta totusi in Biserica Anglicana si e posibil ca unele detalii sa nu fie conforme cu cele ale Bisericii Ortodoxe, si sunt impresionata de faptul ca discursul livresc reflecta un studiu bine documentat si as zice eu, reflecta, insusi experienta celui care a scris.
In ciuda faptului ca ating un subiect sensibil – al ortodoxiei si al demonologiei, am tinut musai sa scriu despre aceasta carte. De ce? Pentru ca a venit in viata mea in cel mai potrivit moment, cand am nevoie in jurul meu de inspiratie, motivatie si sanatate sub toate aspectele. Pentru ca mi-a dat intarit credinta clatinata in Dumnezeu, pentru ca mi-a aprins multe beculete slabite si m-a limpezit, pentru ca pur si simplu mi-a redat fortele pierdute si rasuna puternic in interiorul fiintei mele.
Foarte pe scurt: in carte este vorba despre raspunsurile pe care, un diavol mai experimentat – Sfredelin, le da unui novice – Amarel (ce are sarcina de a-l aduce pe un tanar recent convertit la Hristos, catre viata si felul de a fi pe care il avea inainte de asta), cu privire la modul in care trebuiesc ispititi oamenii spre a fi indepartati de Dumnezeu – numiti in carte, pacienti. Sfaturile – cele 31 de epistole- sunt un lung sir de indicatii despre cum sa deraiezi de la bine spre rau, sub toate aspectele: de la dragoste la sex, de la modestie la lăcomie sau mândrie, de la rugăciune la ignoranță, de la pace la război. Lectura nu este usoara, cartea fiind una foarte profunda. Pentru a o intelege cu adevarat, as recomanda citirea ei, de cel putin 2 ori.
Despre diavol, am fost invatati de mici ce este. Spre maturitate, am inceput sa credem ca e o inventie, niste povesti si, uite asa, sa nu mai credem ca exista. Biserica Ortodoxa ne spune clar despre ceea ce este el si mai ales cum te intoarce din drumul personal spre mantuire: fiind duhuri, el nu poate pacatui in sine, dar o face prin intermediul gandurilor pe care le insufla oamenilor, realizand astfel pierderea oamenilor. In aceasta carte, aflam intr-un fel mai accesibil, modul lui de actiune si anume:
- … te îndepărtează de raţionamentele false, ca nu cumva deprinzându-te să raţionezi, să ajungi la cele corecte, care ar putea să te apropie de Dumnezeu. El considera ca omul nu trebuie lăsat să raționeze, să gândească la scopul lumii și la scopul lui pe pământ.
- … te îndepărtează de lucrurile universale şi te îndeamnă de te preocupi de “şuvoiul experienţelor imediate ale simţurilor”.
- te împiedică să crezi în neobişnuit, preferând să te ţină legat de banalul lucrurilor, pe care-l numeşte “viaţă adevărată”.
- … te zăpăceşte de cap.
- … te face să confunzi “spiritualul” cu “picturalul”.
- … îţi sădeşte în minte acel soi special de luciditate pe care ţi-l dă Iadul.
- … te face să te concentrezi pe viaţa lăuntrică în dauna celor mai elementare îndatoriri exterioare. Te face să neglijezi lucrurile spirituale mici (cu care trebuie să începi), în schimbul lucrurilor mari (care la început te depăşesc). Astfel, te descurajeaza si te slabeste. Te aduce în starea în care să practici introspectia timp de 1 ora, fără să descoperi nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeaşi casă cu tine.
- … te ţine cât mai departe de orice intenţie de a te ruga. Dacă totuşi vrei să te rogi, te va îndrepta spre rugăciunea spontană, neconvenţională şi în afara oricăror canoane. Te lasă să consideri cu totul neimportantă poziţia corpului în vremea rugăciunii.
- … nu-ţi bagă în cap tot felul de lucruri, mai degrabă îţi fereşte mintea de prea multe idei.
- … îţi deviază mintea de la Dumnezeu spre tine: atunci când te rogi pentru curaj, te face să te simţi tu însuţi curajos, când te rogi pentru îndurare, te face să te consideri deja iertat. Si mai ales, te face sa nu crezi ca le primesti de la Dumnezeu ci iti induce ideea ca tu insuti ai aceste daruri dintotdeauna („eu sunt dintotdeauna....”)
- … te îndeamnă să te rogi icoanei sau crucifixului, şi nu lui Dumnezeu.
- … doreşte să mori într-un spital de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află!
- … luptă împotriva ta cu arma complicităţii mulţumite cu viaţa.
- … vrea ca mintea ta să fie încolţită de cea mai mare nesiguranţă, umplută de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare din ele izvor de speranţă sau teamă.
- … te împiedică să înţelegi că frica de azi este crucea pe care o ai de purtat, tentându-te să te gândeşti la lucrurile de care ţi-e frică în perspectivă si sa pendulezi intre trecut si viitor, dar nicicum in prezent.
- … te încurajează să uiţi de tine şi să te concentrezi pe obiect, atunci când activităţile spirituale sunt negative, şi te încurajează să te întorci spre tine, atunci când activităţile spirituale sunt pozitive.
- … te îndeamnă să-ţi verşi răutatea în capul vecinilor cu care te întâlneşti în fiecare zi, şi bunăvoinţa să ţi-o risipeşti aiurea, diluată în imaginar.
- … acţionează sub acoperire.
- … vrea să facă din om un magician materialist, care să venereze ceea ce numeşte vag “forţe”, negând existenţa “spiritelor”. Poti sa fii crestin, dar neaparat sa mai fii activistul a ceva "din lume" (vegetarianism, parapsihologie, etc)
- … te face să consideri lumea un scop şi credinţa un mijloc – niciodată invers.
- … încercând să inventeze una din plăcerile create de Dumnezeu, le-a maimuţărit pe toate sub forma perversiunilor. Te îndeamnă să guşti din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis.
- … îţi insuflă o sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică.
- … îţi ia sufletul şi nu-ţi dă nimic în schimb.
- … preferă o religie moderată, pe care o consideră la fel de bună ca şi absenţa religiei însăşi. Pe cand in ortodoxie, ni se spune clar sa nu fim căldicei.
- … vrea să frecventezi oameni bogaţi, deştepţi, intelectuali la modul superficial şi animaţi de un scepticism universal aplicabil, spre a-ti hrani orgoliul si vanitatea.
- … încearcă să amâne cât de mult poate momentul în care tu conştientizezi ispita care e “lumea”.
- … schimbă cu totul sensul cuvintelor (vezi “puritanism”).
- … dispreţuieşte râsul sănătos, preferându-i zeflemeaua.
- … se străduieşte prin orice metode să te îndepărteze de Dumnezeu, şi doar tu crezi că e nevoie pentru atingerea scopului său malefic de nişte păcate spectaculoase. Adesea, simpla pierdere de vreme este suficientă.
- … caută să te îndepărteze atât de dureri, cât şi de plăceri, ambele fiind repere ale realităţii.
- … te îndepărtează de orice lucru îţi place ţie pentru lucrul în sine, şi indiferent de ceea ce cred alţii, preferând să-ţi inoculeze pasiunea pentru lucrurile “importante”, “potrivite”.
- … te face conştient de virtuţile tale, făcându-le astfel să piardă din strălucire până la dispariţie.
- … va încerca să te facă să te dispreţuieşti, sperând astfel că-i vei dispreţui şi pe ceilalţi.
- … face orice ca tu să nu te concentrezi asupra prezentului şi eternităţii. Te aruncă în trecut dar mai cu seamă în viitor, acesta din urmă fiind timpul cel mai puţin asemenea eternităţii divine
- … induce frica obsedantă sau încrederea oarbă.
- … încurajează şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care nu au nimic în comun cu eternitatea, fiind axate pe viitor.
- … vrea ca tu să mizezi sufleteşte pe viitor, să i te dăruieşti.
- … încearcă, dacă nu te poate vindeca de mersul la biserică, să te facă să cauţi “biserica ce ţi se potriveşte”.
- … se străduieşte să-ţi extirpe din conştiinţă interesul pentru subiectul lăcomiei, făcându-te să crezi că aceasta are o latură pur cantitativă. Te face să vezi lăcomia excesului şi să uiţi lăcomia moftului.
- … te face să crezi că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă durată numită “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei.
- … te face să crezi că “a fi” înseamnă “a fi în competiţie”.
- … te face să consideri intenţia de a fi loial unui partener în scopul întrajutorării, al păstrării castităţii şi al transmiterii vieţii ca mult mai puţin importantă decât un simplu val de pasiune.
- … te face să crezi că “dragostea” nici nu are stavile şi nici nu mai are nevoie de altceva pentru a-l înnobila pe om.
- … te face să crezi că nu ai cum să scapi de pasiuni decât dacă le faci pe plac.
- … te face să crezi că abstinenţa e nesănătoasă.
- … dă în fiecare epocă direcţia proastei orientări în ce priveşte “gustul” sexual, prin intermediul micului cerc de artişti populari, croitori, actriţe şi directori de imagine care lansează tipul la modă.
- … îţi sugerează să ai cât mai multe pretenţii de la viaţă.
- … te face să crezi că există “timpul tău” si că ai drept exclusiv de proprietate asupra timpului tău.
- … parodiază.
- … detestă cântul şi liniştea, preferând zgomotul.
- … promovează un “Iisus istoric” în detrimentul unui “Iisus simbolic”.
- … te încurajează să tratezi creştinismul ca pe un simplu mijloc, dar care nu cumva să conducă spre Dumnezeu.
- … vrea să înlocuiască creştinismul cu o modă cu nuanţe creştine (de tipul: Creştinismul şi Criza, Creştinismul şi Noua Psihologie, Creştinismul şi Vindecarea prin Credinţă, Creştinismul şi Cercetarea Psihică).
- … transformă gustul schimbării în setea neostoită pentru noutatea absolută.
- … te face să preferi generozităţii (valoare pozitivă) lipsa de egoism (valoare negativă).
- … încurajează orice formă de falsă spiritualitate.
- … încearcă să te convingă că o rugă împlinită, ca şi una refuzată, nu au de fapt nici un efect.
- … te îndeamnă să crezi că urăşti în numele altora, dezinteresat, când în fapt sentimentul urii îţi aparţine doar ţie.
- … caută să te aducă la disperare, pentru că disperarea este un păcat mai mare decât toate păcatele care o provoacă.
- … atunci când te aştepţi la ceva, te face să crezi că ai dreptul să obţii acel ceva, pentru că doar în acest fel simpla dezamăgire se poate transforma în ultragiu.
- … te face să consideri în orice experienţă care te poate face mai fericit sau mai bun, că datele materiale sunt “adevărate”, pe când elementele spirituale sunt “subiective”. Invers, te face să crezi în orice experienţă care te poate descuraja sau corupe, elementele spirituale sunt singurele adevărate, iar a le ignora te face susceptibil de evazionism.
- … te face să consideri că doar caracterul urât al unei persoane detestate este “adevărat”, făcându-te să crezi că doar când urăşti pe cineva îl vezi aşa cum e în realitate. Invers, te aduce în punctul în care ţi se pare că frumuseţea unei persoane iubite este un văl subiectiv, care “maschează” ceva.
Doar citind cartea puteti intelege, in maniera personala mesajul. Am gasit aici o recenzie ortodoxa a cartii, iar mai jos, va las cartea in format audio, in lectura lui Mircea Diaconu: