Iata ca se se implinesc aproape 40 de zile de cand ai plecat (fizic) de langa mine, de cand 16 august a devenit cea mai amara zi din viata mea...Nu exista cuvinte sa poata descrie, nici aceasta durere mereu vie, nici dorul de tine, ce ma arde si ma cuprinde pana la sufocare...
Mai stii mama, visul meu din copilarie? Tu si tata erati la serviciu. Eu te asteptam sa vii, si adormisem cu icoana Maicii Domnului pe perna... Am inceput sa visez ca ma jucam in bucatarie, cu niste ingerasi, apoi o Doamna a venit sa ne duca la culcare. Mi se parea ca seamana cu figura din icoana si am vrut sa-i pipai rochia. Si atunci brusc m-am trezit, caci am simtit ca era identica cu camasuta ta de noapte. Am deschis ochii, si erai tu, mama!... Ei bine, poate ca nu intamplator a fost acest vis, poate de aceea nu l-am uitat si nu-l voi uita. Pentru ca Maicuta Domnului Insasi te-a luat cu Ea, a doua zi dupa sarbatoarea Adormirii Sale... astfel ca pe cele doua mame ale mele, sa le comemorez una dupa alta... Poate nu intamplator, si icoana ce ai avut-o pe piept, tot cu Ea era... Caci la Ea ai avut mare evlavie.
Imi amintesc momentul in care te
asteptam sa vii, la capela. Imi era frica de intalnirea cu tine... Vazusem cat
de crud te macinase boala, stiam cum acest cancer iti rosese trupul
precum un vierme, pana la dezumanizare. Imi era teama cum o sa te vad fara suflare...
Dar ai venit asa frumoasa!!!
Frumoasa si eleganta cum ai fost toata viata ta. Erai senina si frumoasa. Si
zambitoare. Desi ti-am imbratisat trupul rece, sufletul meu se incalzea la
atingerea sufletului tau, si nu imi mai venea sa iti drumul, nici sa ma
dezlipesc de tine. Te simteam atat de puternic!!! Stiu ca nu era
amagire, stiu ca erai acolo cu mine, si imi dadeai pace in suflet, pace din
pacea ta; caci te dezlegasesi de chinurile insuportabile si de dureri. Te priveam cu sufletul, si ma rugam ca
toata eleganta ce o afisai, sa reflecte frumusetea nepieritoare, in care tocmai
te-ai imbracat acum, in noua ta viata vesnica. Desi trupeste taceai, parca ma mangaiai si imi sopteai in suflet sa le
spun tuturor ca esti cu noi, ca abia de-acum esti bine, ca ai primit asemenea
unei agere luptatoare ce ai fost, cununa de lumina si iubire, pentru suferinta si
chinul ce l-ai indurat aici pe pamant.
Ai vazut mama, cum au venit la
tine, rudele si prietenii, vecinii si cunoscutii... si, fiecare in taina lui,
si-a luat iertare si ramas bun, ca tu sa pleci in pace in lumea de Dincolo. Senina
si frumoasa, i-ai primit acum pe toti, asa cum o faceai cand erai pe pamant. Pe toti
ii intampinai cu un zambet, cu o vorba buna si impaciuitoare, si pe nimeni cu
impovarai cu durerea si chinul tau. Doar Bunul Dumnezeu iti stia adancul inimii
si numai Lui, cu adevarat, ii spuneai tu of-urile tale toate.
Stiai cata nevoie aveam sa aflu ce
s-a intamplat cu tine, sa cunosc detalii, si iata, prin vecina care a asistat
la trecerea ta in partea Cealalta, mi-ai aratat tot, am vazut tot. Si m-am
linistit.
Ti-ai implinit mama, rostul pe
lume... sa fii impacata! Ma ai pe mine si, mai departe, le ai pe fetele mele. De
acum nu mai traiesti prin tine, ci prin mine si prin noi, care te purtam mai
departe in viata. Caci tu nu esti trupul de carne, ci iubirea ce ai sadit-o in
mine, si bucatica de suflet ce traieste in inima mea. Ceilalti te vor revedea, si
te vor recunoaste...cand ma vor privi... Ochii tai mari si frumosi, chiar daca acum sunt inchisi, ei
traiesc si transmit prin ochii fetelor mele. Caci atat eu, cat si nepoatele
tale ti i-am mostenit. Parte din tine sunt eu, caci ai sadit in mine cele mai
bune invataturi si sfaturi pe care le-ai avut si ca o ofranda ti-a fost viata,
pentru mine. Urmandu-ti mai abitir invataturile, voi incerca cat pot de bine,
sa iti port icoana in viata, sa fii mandra de mine si sa primesti rasplata buna
de la Dumnezeu. Asa cum si Andreia iti mosteneste entuziasmul, ghidusia, empatia,
priceperea si indemnarea ta.
Ce frumos ti-ai purtat mama, crucea
casniciei, vreme de 44 de ani! Ce mult te-a iubit si INCA te iubeste, tata.
Mereu cu tine, mereu langa tine, la bine, dar mai ales la rau. Te-a iubit asa
cum mai mult decat omeneste se poate. A jertfit langa tine, si acum a ramas
nemangaiat cu inima in mii de cioburi. Si il vad cum plange, cum se tanguie,
cum te asteapta, cum il mistuie dorul de tine. Casa in care ati trait impreuna, il doare; si parca intruna trebuie sa apari de undeva... Iubirea lui poate nu a fost
presarata cu roze si vorbe dulci, dar, ce e esential, ea a fost incununata cu FAPTE! Nu te lasa niciodata
sa adormi suparata, ci mereu gasea o poanta care sa iti aduca zambetul pe buze,
te implora sa mananci, si te enerva asta, dar o facea pentru ca te voia langa
el, sa nu te piarda... Mangaie-l mama de acolo de Sus. Spune-i ca iti e mai
bine acolo. Spune-i ca aici ai suferit, ai chinuit, dar a fost trecator, si
arata-i cum poti, ca acolo unde esti, este o bucurie vesnica... Impartaseste-i pacea
si caldura in care dainuesti acum, cat sa-i aline tristetea....
Sufletul este nemuritor. Asa e,
mama? Asa e ca, despartirea noastra de acum este doar de ordin fizic? Ca ne intalnim
de-acum in duh, si ca tu, cu adevarat ne simti iubirea ce ti-o purtam fierbinte
in suflet, ne simti gandurile ce alearga la tine?... si ca, atunci cand Dumnezeu
va considera ca suntem vrednici, va ingadui sa ni te arati in vise sau prin
alte cai stiute doar de El, prin care sa ne alinam unii de altii...?
Incerc sa ma alin in rugaciune. Si
cred cu putere ca, te-ai dezlegat de tot ce a fost rau si chinuitor aici, ca
Dumnezeu va primi aceasta jerta, care a fost viata ta pe pamant, ca pret pentru
bunastarea ta in vesnicie. Ma rog ca neajunsurile si amaraciunea de aici, sa
iti fi platit tihna, pacea si indestularea duhovniceasca din lumea nevazuta in
care esti. Ma rog sa te primeasca Dumnezeu in Sanurile Sale Sfinte.
Te-am condus in locul unde iti dormi somnul, apoi am venit acasa. In bucatarie, ne-a asteptat un porumbel. Din cei pe care ii hranei tu. Intrase peste perdea si ne astepta. Asa cum faceai tu, de fiecare data... Ne asteptai.... Apoi am mers in dormitor si am gasit pe scaun rochia ta de casa... am luat-o in brate si m-am invelit cu ea, am tinut-o la piept pana mi-am linistit plansul... Acolo erai tu!... Mirosul tau... mama mea... Acolo si aceea, a fost pentru noi doua, ultima sarutare, nu cea din biserica....
As vrea sa mai stii mama, ca tu
nu ai murit. Tu ai plecat doar, mai repede, intr-o lume adevarata si mai buna,
ai plecat in lumina. Tu nu ai murit. A murit insa alintul tau cald, a murit
vorba ta blanda, a murit imbratisarea aceea unica de mama. Au murit
conversatiile noastre, in care „ma duceai si ma aduceai de la serviciu”, au
murit diminetile noastre la cafea... A murit atmosfera de sarbatori cand, de
fiecare data te sunam sa imi dai retete de bunatati... A murit 8 martie. A murit
copilaria mea.
Tu insa traiesti in inima mea. In inima noastra. Vesnic aici. Vesnic Acolo. Traiesti in amintirile frumoase ce le avem impreuna. Traiesti prin ceea ce suntem fiecare din noi, prin ceea ce ne-ai facut sa fim.
Odihneste-te in pace, mama mea buna! Si asteapta-ne curat, pana vom veni si noi...
