Anul 2024 a fost cel mai dureros si mai sfasietor an din toti cei pe care i-am trait! A inceput pe un fond incarcat si apasator, pe parcurs s-a intensificat, ca apoi spre sfarsit, sa atinga cotele maxime ale durerii sufletesti, cu ecouri deloc neglijabile in campul fizic al fiintei mele. Desi a fost unul "cu sot", spre final s-a dovedit a fi anul hain al despartirilor. A fost anul in care 2 persoane extrem de importante, doi piloni ai sufletului meu, au plecat de langa mine. S-au dus din voie Divina si din voie proprie. Au plecat una dupa alta, parca vorbindu-se, ca daca tot ma doare, macar sa infrunt toata durerea o data. Fara sa priveasca inapoi, au plecat luand cu ele, fiecare pe rand, cate o parte din lumea mea, lasandu-ma cu totul pustiita, debusolata, fara aer, franta in mii de cioburi.
CE A FOST URAT SI GREU
Pentru mine, 2024 a fost anul celor
mai grele, dureroase si marcante momente, unele de-a dreptul socante. Fara
sa stau prea mult pe ganduri, imi revin inaintea ochilor mintii:
1. ziua petrecuta in salonul
spitalului, dupa ce am fost adusa de la terapie intensiva
2. noaptea in care mi-a plans
mama precum un copil mic, destanuindu-mi groaza ce o cuprinsese simtind coltii
mortii
3. chipul aproape dezumanizat si
infiorator de trist al mamei, cand am vazut-o ultima oara in viata, de ziua ei
4. durerea de a-mi vedea cum mama
se aliena cu fiecare zi ce trecea, devenind tot mai departe de tot ce o stiam
eu ca e
5. amarul ce il inghiteam cand,
in timp ce vorbeam cu ea, ii cautam fara sa stie, tinuta pentru inmormantare
6. ziua in care a murit;
dimineata am vorbit cu ea, apoi acel telefon prin care ma anunta tata ca a
cazut; speranta nebuna de a crede ca nu e totusi sfarsitul; orele cumplite de
asteptare... ultima ei suflare...
7. momentul cand a trebuit sa ii
aleg crucea si sicriul
8. teama si teribila emotie cand
am asteptat sa fie adusa la capela
9. imaginea cu ea in groapa cand
i se punea capacul sicriului
10. "cadoul" pe care mi
l-a facut A. de ziua mea
Acestea sunt cele mai triste si
dureroase momente din viata mea, prin care 2024 mi-a luat odihna, linistea,
bucuria, visele, speranta, cateva kilograme bune, ceva din sanatate (voi
investiga!) si o parte buna din mine insami.
CE A FOST BINE SI FRUMOS
Cu toate astea, am avut parte si
de momente si oameni minunati, de bucurii, realizari, de reusite si de
lucruri grozave:
1. NASTEREA Mariei Ecaterina -
bebelina noastra minunata, zglobie, ce ne coloreaza zilele (si noptile!)
2. sentimentul sublim si imposibil de
descris in cuvinte, cand obrajorul ei cald mi-a atins fata, si cand i-am auzit
glasul pentru prima oara
3. cursul din domeniul resurselor
umane
4. bucuria lui A. cand i-am
oferit de ziua sa, cadou, ceea ce isi dorea de multi ani si care nu se gasea
nicaieri
5. feedback-ul pozitiv de la
profesori despre Gaza, sarguinta, implicarea si evolutia sa
6. conceperea si strategia de
implementare a programului de consiliere vocationala, ca parte a activitatii
mele privind life-coaching-ul.
7. cartile primite si cele pe
care mi le-am cumparat si pe care am apucat sa le citesc
8. cadourile Gazei de ziua mea de
nume si de nastere
9. intrarea in viata mea a unor
oameni absolut minunati: dna. Milica, Gabriela, Cosmina, Lavinia, Ada, Pr.
Florin, Pr. Sebastian
10. neurografica
11. gala de Craciun
12. cadoul de Mos Craciun de la
tata
13. masa de Craciun cu nasii
Marukai
14. primii pasi ai Marukai
15. mesajul scurt, simplu si
inaltator al Gazei pentru mine, cand am picat
UNDE AM GRESIT
Nu pot la acest moment sa cantaresc
pierderile si castigurile acestui an, caci unele sunt mai multe, dar mai mici,
altele mai putine dar mai puternice, si balanta inclina cand intr-o parte cand
in alta. Cert este ca din durere si necaz mi-am luat putere, iar micile bucurii
si reusite mi-au intarit speranta.
Platind pretul fricii care m-a
dominat pana nu demult, mi-am achitat, prin greselile facute, o serie de lectii
de viata.
Am gresit ca am tacut. Am avut o
mare incarcatura negativa din anii precedent si am tacut crezand ca asa nu
ranesc, am tacut crezand ca asa nu se vede cat sunt de slaba, am tacut ca sa
par puternica. M-am inchis in mine, nu am spus ce ma doare, ce ma ingrijoreaza,
nu am cerut ce am nevoie, ce imi doresc. Astfel m-am automutilat si astfel am
ranit oamenii de langa mine, care au interpretat aceasta retragere a mea in cochilie
drept raceala si indiferenta. Tacerea si lipsa de comunicare, intradevar
creeaza ziduri, iar zidurile despart….
Astfel, iar am gresit, aratand nepasare
si indiferenta. Nu am ascultat suficient, nu doar cu urechile, ci si cu
sufletul cumva… Poate mi se cereau anumite lucruri, ori mi se faceau
observatii, sau pur si simplu mi se aducea la cunostinta cate ceva, iar eu nu
ascultam. Dar NU din rea vointa. Insa asta s-a vazut ca lipsa de respect si egoism.
O alta greseala - ca nu am
multumit suficient si nu mi-am exprimat destul de bine aprecierea,
recunostinta, afectiunea si dragostea, celor dragi. Degeaba a fost sa le am in
suflet, daca nu le-am manifestat in felul in care celalalt sa le poata perceape.
Oricate eforturi se faceau in jurul meu, eu am parut mereu nemultumita.
Obosita si macinata de un
puternic conflict interior, blocata in inchisoarea propriilor frici, mi-am
varsat furia ce mocnea in mine din cauza neputintei de a-mi exprima nevoile.
Asta s-a vazut ca o atitudine de ostilitate, in care celalalt s-a simtit
inamicul si nu aliatul meu.
CE AM INVATAT
2024 a fost un an extrem de greu,
de incarcat, de dur, de hain! A fost anul care mi-a luat mama si a dus-o in
lumea nevazuta. Da, un eveniment dureros. Cu toate astea insa, de atunci, in jurul
si in viata mea, au inceput sa se risipeasca si sa se retraga toate legaturile
bolnavicioase si negative. Cumva parca stingandu-se mama, s-a aprins in mine o flacara,
care arde din interior spre exterior, facand curat si vindecand. Si din
aceasta cenusa eu ma nasc, intr-un fel in care mi-e greu sa il explic -ma nasc dandu-ma
asa cum sunt menita sa fiu. Primesc inspiratie la scris, ideile bune curg lin,
o forta nevazuta ma duce in locurile in care trebuie sa ajung si sa intalnesc
oamenii de care am nevoie sa ii intalnesc. Am constientizari, descopar
adevaruri pe care nu eram in stare sa le vad pana acum....
Evenimentele nefericite din acest
an au facut ca frica mea sa se risipeasca. Doi dintre pilonii vietii mele s-au
daramat; am pierdut 2 fiinte importante pentru mine, si nu ma refer doar la
mama. Dar, prin aceste pierderi, mi-am cules si o serie de lectii de viata
importante, cum ar fi:
1.
De fapt, viata este despre bucurie. Despre
bucurie, despre crestere si invatare. Bucura-te de ce ai, de ce esti, de
oamenii de langa tine (atat de cei care te fac fericit, cat si de cei care te
ranesc), bucura-te de fiecare zi, de soare, de ploaie, de caldura, de fulgii de
zapada, de faptul ca ai ochi ca sa vezi frumusetea, urechi ca sa auzi muzica,
gura sa poti spune ce simti, brate sa cuprinzi pe cei dragi. Intr-o zi, toate
acestea vor disparea, corpul tau va fi inert si tu vei mai putea exprima nimic…nici
sa te bucuri, nici sa te plangi…
2.
Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima.
Intr-o zi, chiar asa va fi. Cu acest gand traieste mereu. Ca si
cum ar fi ultimul. Astfel, ai mereu inaintea ochilor sufletului tau, cum ai
vrea sa ramai in amintirea si in inima celor care te-au cunoscut, ai celor pe
care i-ai intalnit, ce vrei sa ramana in urma ta…
3.
Necazurile niciodata nu trebuie privite ca
atare. Ele, intotdeauna sunt instrumentele prin care inveti ceva, fie despre
tine, fie despre ceilalti, fie despre viata.
4.
Asculta-ti intotdeauna intuitia. Fii in
permanenta in contact cu tine insuti. Inima nu te minte niciodata. Trebuie doar
sa o asculti. Si cand o asculti se face pace in tine.
5.
Iubeste-te. Nu e egoism. Doar stiind sa te iubesti, vei sti sa iubesti si vei fi iubit la randul tau ….de cei pe care zici ca ii iubesti.
6.
Fii autentic. Asta inseamna sa te arati asa cum
esti, cu bunele si rele tale, cu vulnerabilitati si cu puncte forte. E loc pentru
toata lumea pe pamantul asta. Si cine te pretuieste, iti ramane alaturi, oricum
esti. Si merge in continuare alaturi de tine.
7. Viața nu cere perfectiune. Niciodata. Cere doar curajul sa ramai alaturi de tine. Restul se va construi.
CE LAS IN URMA
Ma uit in urma la tot ce a adus si a luat acest 2024, si as fi tentata, daca as putea, sa ii dau un mare sut in dos; sa zic ca o data cu trecerea lui, sa mai ia pe langa ce mi-a luat deja, si tot raul si durerea, si oamenii ce m-au ranit teribil….
Dar nu. Nu! Nu! Nu!
TOT CEEA CE VREAU CU ADEVARAT SA LAS IN
URMA SUNT…. EU! Daca tot a fost anul despartirilor, ma despart in mod oficial si
de mine, cea care am fost. Pe mine doar, si numai pe mine, ma las in urma, pe mine cea veche de acum!
Pe mine cea fricoasa, cea slaba, cea inchisa, cea deprimata, pe aceasta care AM
FOST ma las in urma o data cu incheierea acestui dureros an!
MULTUMIRI SI RECUNOSTINTA
Atat am fost pana azi. Si da, sunt ranita, inca ma dor
ranile, inca ma simt ca dupa un mare cutremur, inca mai iese fum din sperantele
mele, insa mai simt aburii unor promisiuni false, dar… de acum ma desprind de
toate astea. Si simt ca astfel deschid poarta posibilitatilor, un loc unde fiecare
„acum" devine un dar pentru sufletul meu.
Desi inca doare, vreau sa multumesc oamenilor care au mers alaturi de mine pe aceleasi drumuri. Chiar daca acestea s-au inchis ori s-au despicat in sensuri diferite, aleg in liniste, sa pasesc de acum cu incredere pe calea mea. Cu siguranta, prin ceea ce necazurile m-au facut sa devin, voi lega conexiuni mai autentice, si inima isi va gasi ecoul in alte inimi care ma vor pretui asa cum merit.
Multumesc corpului care m-a suportat pana acum. Si ii cer
iertare ca l-am pedepsit pentru toate neimplinirile mele. De acum il imbratisez
si ii sunt recunoscatoare ca m-a purtat cu vitejie. Il voi ingriji si ii voi da
ceea ce are nevoie, cat sa ma duca mai departe pana imi voi fi terminat treaba
pe aici.
Multumesc intuitiei mele si ii cer iertare ca nu mi-a ascultat-o
cat a trebuit pana acum. Am inteles ca merit, ca sunt suficienta si ca sunt
pregatita. Am credinta ca Dumnezeu ma poarta pe bratele Sale acolo unde vrea El
sa ajung, si tot ce trebuie sa fac este sa Il ascult, cuminte si cu incredere.
CUM TREC MAI DEPARTE
Am scris aceste randuri in tihna, in atmosfera care imi place mie – in palpairea unor lumanari, cu o cafea aromata alaturi si muzica ambientala in surdina. Privesc luminitele din brad si primesc curaj si speranta. Sunt obosita, cu resursele aproape pe zero, DAR asa e … la sfarsit. Anul acesta aproape m-a ars din temelii, insa, pe de alta parte, am toate motivele sa renasc din propria cenusa. Si o voi face! Stiu foarte foarte bine ce zic! De aceea, imi iau fetele, imi iau mana de oameni pretiosi ce au mai ramas langa mine, pe cei pe care i-am castigat, si impreuna cu ei, pasesc cu incredere spre ... ce va vina.
Am atat de multe de facut! Nu e loc de zacut!
Aleg sa petrec noaptea dintre ani, acolo de unde
primesc intotdeauna putere, mangaiere si ajutor. Acolo unde e liniste, lumina,
caldura ce nu arde. Ma duc langa Cel care imi da intotdeauna tot ce am nevoie
si care nu m-a parasit niciodata. Tot El imi va da si ce imi lipseste….
In Cartea Vietii, unele capitole sunt despre a invata lectii, altele despre a creste, altele despre a te bucura, altele despre a ramane. Despre orice ar fi vorba, sa ne pastram mereu curajul de a continua si de a merge inainte, oricat ar fi de greu, sa nu ne abandonam pe noi insine si nici pe Dumnezeu.
Mereu va fi un inceput pentru toate…
Iar acum… acum o noua fila asteapta sa fie scrisa… cu 365 de randuri….
Sa incepem.
Doamne ajuta!