Mai sunt cinci zile pana la Craciun si forfota in jurul meu e mare: traficul e blocat in fiecare zi - nu mai conteaza ora, magazinele sunt burdusite cu tot felul de bunatati, decoratiuni si lucruri care mai de care, oamenii sunt agitati si grabiti - sa termine treaba la munca, sa faca cumparaturile, sa ia cadouri... E un tumult si o zarva generala, de zici ca e sfarsitul.
- Incotro se repede toata lumea in perioada asta? ma intrebam, in timp ce ma plimbam alene cu bebelusa in brate, prin Targul de Craciun.
- "Acasa, in familie"...mi-a venit soptit in gand raspunsul. (De la un timp, cand astfel de raspunsuri mi se ivesc de "nicaieri", privirea mi se ridica instinctiv la cer si, aproape intotdeauna zaresc in zbor un porumbel.)
Acasa este locul unde mereu e.... mama! Eu nu pot separa o notiune de alta! Doar ca anul acesta, e primul an in care mama mea nu ma mai asteapta ....acasa. Si, cum spuneam, acasa nu e acasa, daca nu e ea. E primul Craciun al meu, fara ea. E primul Craciun in care nu am mai ras, cum o faceam noi doua inainte in perioada asta, cand glumeam ca lumea se strofoca sa faca curatenie, sa omoare covoarele, sa darame peretii si noi, mancam seminte; e primul an in care nu o mai pot suna sa o intreb iar si iar despre aceeasi reteta de cozonac si de salata; e primul an din multi ce vor sa vina... fara ea. Mi-a lasat agenda in care scria retete de prajituri, retete naturiste de masti si tratamente faciale si... o scrisoare pentru mine.
- Mama, iti stiu retetele de pe rost, le stiam si cand te sunam, dar era placerea de a te auzi si de a ma alinta... Ti-am promis ca te voi "duce" mai departe cu tot ce m-ai invatat bun si frumos, ca sa fii mandra, de mine, de acolo din Cer, sa nu te fac de ras. Si, mama fiind la randul meu, voi pregati pentru fetele mele si pentru oamenii dragi sufletului meu, tot ce stiu de la tine. In numele si amintirea ta.
Si stii... mama... stii ceva? Uite cum toata lumea, de Craciun se duce acasa. Chiar daca incepand cu acest an, tu te-ai mutat de aici, sa stii mama, ca eu tot o sa vin la tine....
Pentru ca, de altfel, nu despre mancaruri si bunatati e vorba de Craciun, ci despre starea de innoire, despre nasterea lui Hristos in inima fiecaruia din noi, despre lepadarea a tot ce e rau si negativ si imbracarea hainei inocentei de copil, indiferent de varsta biologica ce o avem. Dupa un an in care am trecut prin bune si rele, in care am adunat si bune si rele, la sfarsit, ne adunam "acasa", sa ne impartasim toate lucrurile, sa ne impacam unii cu altii, sa ne bucuram si sa ne incarcam bateriile pentru inca un an ce sta sa inceapa. "Acasa" nu e un loc geografic, ci e o stare de impartasire si de comuniune, cu cei iubiti, fie ei vazuti sau nevazuti.
ACASA de Craciun, e intotdeauma.... in inima ce o porti cu tine.
Acolo sunt toti ai tai, si... acolo, daca nu primesti Nasterea Sfanta, in zadar e totul! Daca in inima ta nu Il gazduiesti pe Hristos, care sa aduca Lumina si Bucurie, nu ai nimic, precum nici tihna de a-ti vedea familia si pe cei dragi, nu o primesti, daca pe El nu il primesti.
Nu sunt vrednica de nimic, dar, in ciuda intamplarilor nefericite din ultimele 5 luni, Dumnezeu mi-a aratat iubirea Sa; poate ca da, mi-a luat 2 persoane dragi,cu toata lumea ce o construisem in jurul lor, dar mi-a dat pe cealalta parte.
Ma intorc precum o fiica ratacita.
Cum ziceam la inceput.... iata ca mai sunt cateva zile si sarbatorim Craciunul...
Mai toti obisnuim sa ii spunem asa acestei sarbatori, uitand ca de fapt, ca si ortodocsi, sarbatorim Nasterea Domnului. Ne imbodobim casele, ne umplem camarile, avem grija si luptam sa ne fie cat mai imbelsugata masa, uitand esenta. Uitam cu cata modestie s-a nascut Insusi Mantuitorul nostru. Poate am simti mai deplin acest binecuvantat Praznic, daca intai ne-am umple inima de caldura, daca am aprinde lumina adevaratei credinte in gandul nostru, daca ne-am impodobi sufletul cu bunatate, iertare, iubire si apoi restul din afara noastra...
Multumesc Doamne ca prin ceea ce traiesc azi, m-ai facut sa inteleg adevarul adevarat si adevarata Sarbatoare a Nasterii Tale. Imi doresc cu toata fiinta mea, ca o data cu acest Praznic, sa ingadui sa ma nasc o data cu Tine, si intru Tine. As vrea sa ma mai nasc o data! As vrea sa nu mai gresesc, sa nu mai am regrete, sa fiu impacata cu Tine, cu mine si cu cei din jur. Multumesc ca prin tot ce am trait pana acum mi-ai aratat cat de mult ma iubesti, si iti multumesc ca asa m-am intors inapoi, acolo unde mi-e locul. Imi vine sa te rog sa nu imi dai bogatii si bunastare si nici o fericire pamanteana. Ca toate astea ma fac sa uit de Tine si ma departeaza...
Spre deosebire de alti ani, nu mai pun inceput nou cu ocazia anului nou din calendar, ci, incepand din acest an, voi pune Inceput cu ocazia Nasterii Tale. Si vreau ca o data cu aceasta, in anul ce vine, sa traiesc nu mai mult de-o zi, in fiecare zi, doar o zi, o zi, o zi... In fiecare dimineata sa imi iau viata de la capat, ca si cu fiecare noapte sa mor, ca sa ma nasc iar. Asa! Drumul e inca lung, si sper sa apuc sa il parcurg. Am multe de facut pana la capat...
Iar voua tuturor, va doresc ceea ce imi doresc si mie, anume: o re-nastere a fiintei, intru Iertare, Intelepciune si Iubire, sa primiti o data cu Sf Sarbatoare a Nasterii Domnului, lumina in ganduri, caldura in inimi, pace in suflet si o credinta puternica...